„Isus strãbãtea toatã Galileea, învãtând pe norod în sinagogã, propovãduind Evanghelia împãrãtiei si tãmãduind orice boalã si orice neputintã care era în norod." (Matei 4:23)

„Eu v-am dat o pildã ca si voi sã faceti cum am fãcut Eu." (Ioan 13:15)

„În lucrarea de vindecare a bolnavilor, medicul trebuie sã fie conlucrãtor cu Hristos." (D.V.75)

În acest studiu vom încerca sã rãspundem în spiritul convingerilor noastre religioase întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu, la câteva întrebãri în legãturã cu o atitudine principalã, corectã fatã de medicamente si medici. Deci, din acest punct de vedere este necesar sã discutãm cel putin douã aspecte:

Mijloacele de vindecare (mijloace de pãstrare sau de redobândire a sãnãtãtii).

Persoanele care aplicã aceste mijloace de vindecare.

Cu privire la primul subiect (1) remarcãm faptul cã existã multiple categorii de astfel de mijloace. Ele ar putea fi clasificate, dupã mai multe criterii. Astfel, dupã provenienta lor si dupã modul de obtinere al lor, mijloacele de vindecare cuprins:

- Tratamentele balneofiziologice (aer, apã, soare, nãmol, exercitii fizice) si alte metode de tratament incluse în medicina numitã „naturistã" cuprinzând ceaiuri, regimuri alimentare (sucuri, etc), metode de tratament bazate în special pe observatii experimentale, unele din ele dovedite ca foarte eficiente si prin studii stiintifice, mai ales în domeniul bolilor cronice digestive, cardiovasculare, de metabolism si nutritie si reumatismale. Efectul unor astfel de tratamente este extrem de valoros în prevenirea tuturor bolilor si mai ales a celor care fac ravagii acum în lumea civilizatã (bolile cardiovasculare si cancerul), îndeosebi în efectul unei alimentatii sãnãtoase si a unui program de viatã sãnãtos în care activitatea fizicã are un rol important. De asemenea, astfel de tratamente si regimuri alimentare adecvate fac parte din orice schema terapeutica indicata de orice medic cât de cât priceput.

- Mijloacele de vindecare folosite în medicina clasicã, care constau în cea mai mare parte din medicamente obtinute pe cale sinteticã sau extrase prin diferite procedee din surse naturale, dozate si apoi prezentate sub formã de produse ce vor fi administrate pe gurã sau injectabil. Ele actioneazã în general prin producerea unor reactii cu receptori din organism si inducerea unui efect prin influentarea unor functii celulare, sau actioneazã asupra unor microorganisme (bacterii, ciuperci, paraziti), împiedicându-le multiplicarea si ajutând organismul sã le elimine (cea în cazul antibioticelor), iar în alte cazuri ele sunt niste înlocuitori ale unor substante pe care organismul normal le formeazã, dar pe care un organism bolnav nu mai are capacitatea sã le producã, cum ar fi cazul lipsei unor hormoni (de exemplu insulina pentru diabet). Efectele acestor medicamente sunt verificate în mare parte prin studii comparative pe loturi de bolnavi; aceste studii au remarcat, de asemenea, si efectele secundare nedorite, cât si contraindicatiile acestor mijloace de tratament. Tot din medicina clasicã fac parte tratamentele chirurgicale, înlocuitorii artificiali de organe, sau pãrti de organe (rinichi artificial, valve cardiace, etc.) si transplanturi de organe.

Homeopatia - O metodã de tratament care foloseste doze foarte mici de medicamente (extrase naturale, sau substante chimice) care stimulând organismul l-ar face sã reactioneze în sens contrar efectului acelui medicament. (Astfel doze foarte mici dintr-o substantã ce creste tensiunea arterialã ar determina organismul sã reactioneze scãzând-o).

Medicina traditionalã care include în afara acupuncturii si a asa numitei „bioterapii", felurite metode de tratament din medicina popoarelor idolatre, de provenientã mai ales orientalã (chinezeascã , indianã), în care riturile si ceremoniile de cult pãgân sunt o parte însemnatã de tratament alãturi de hipnozã.

O altã clasificare

- etiologicã - actioneazã asupra cauzei bolii, ca de exemplu antibioticul în bolile infectioase;

etiopatologicã - actioneazã asupra unor mecanisme si cãi de producere a bolii, fãrã a actiona chiar asupra cauzei, ca de exemplu antiacidele în boala ulceroasã;

simtomatice - actioneazã numai asupra simptomelor, ca de exemplu calmantele durerii, antitermice, etc.

Vom prezenta pe scurt opinia oamenilor de stiintã fatã de aceste mijloace de vindecare si apoi ceea ce ne descoperã revelatia în legãturã cu ele.

Adevãrata stiintã nu poate sã-si exprime o pãrere fatã de ceva care nu cunoaste. Dacã în legãturã cu mijloacele clasice de tratament posibilitãtile, limitele, cât si efectele nedorite sunt mai bine cunoscute, în privinta celorlalte categorii cunostintele sunt mai mici si efectele lor sunt mai putin cunoscute, mai ales pe termen lung, întrucât studiile stiintifice efectuate asupra lor au fost foarte putine si sunt abia la început. Trebuie însã înteles de cãtre oricine cã orice mijloace de tratament are limite. Afirmatia cã un medicament sau un mijloc terapeutic „este bun pentru toate bolile" este evident o exagerare care nu dovedeste decât ignoranta celui care o rosteste; la fel ca si afirmatia cã un oarecare mijloc de terapeutic nu are contraindicatii. Spre exemplu, chiar si apa curatã, cea mai inofensivã si mai larg folositã substantã întâlnitã pe glob este dãunãtoare în cantitãti obisnuite unor categorii de bolnavi (cum ar fi insuficienta renalã în stadiul de uremie). Pe de altã parte, limitele unui mijloc de vindecare tin atât de efectele limitate ale agentului terapeutic însusi, cât si de cunostintele limitate ale persoanelor care aplicã acesti agenti terapeutici. Deci, dacã nu cunosti un mijloc terapeutic el nu este de nici un folos chiar dacã îl ai la îndemânã.

Ceea ce se cunoaste în prezent despre mijloacele naturiste de vindecare este efectul lor excelent în privinta profilaxiei bolilor cronice, în cresterea rezistentei si recuperarea mai rapidã a bolnavilor convalescenti; au de asemenea efect bun în tratamentul majoritãtii bolilor cardiovasculare grave si în bolile contagioase.

În privinta medicinii clasice efectele ei sunt net superioare fatã de medicina naturistã în bolile acute grave, în bolile contagioase, în cancer si în bolile cardiovasculare grave, pentru ca în celelalte boli eficienta sã fie relativ asemãnãtoare, sau chiar mai slabã decât efectele medicinii naturale. De cele mai multe ori însã cele douã tipuri de medicinã trebuie asociate pentru a avea un succes cât mai mare.

Despre celelalte tipuri de tratament (homeopatia si medicina traditionalã) stiinta poate spune cã efectele ei se exercitã mai putin asupra suferintelor organice (anatomice) si mai mult (sau aproape exclusiv) asupra celor functionale, cã efectul este cel mai adesea de scurtã duratã si înlãturã doar simptomele, dar nu vindecã boala.
sã vedem si ce ne spune Revelatia Spiritului Profetic în legãturã cu mijloacele de vindecare.

„Medicatia cu droguri, asa cum este în general practicatã este un blestem. Educati pe oameni sã se îndepãrteze tot mai mult de medicamente (droguri). Folositi-le din ce în ce mai putin si depindeti mai mult de agentii igienici; atunci natura va rãspunde medicilor lui Dumnezeu - aerul curat, apa curatã, exercitiul fizic potrivit si o constiintã curatã. Acei care continuã în folosirea ceaiului, a cafelei si a alimentelor cu carne vor simti necesitatea folosirii de medicamente, dar multi se pot reînsãnãtosi fãrã a folosi un singur gram de medicament, dacã ar dori sã asculte de legile sãnãtãtii. Drogurile (medicamentele chimice) sunt rareori necesare" (Sfaturi pentru sãnãtate 261, engl.; 2 S.M.281 - 1890).

Ce concluzie putem trage de aici?

Pe primul plan, în tratamentele pe care le facem noi sau le indicãm altora, trebuie sã fie mijloacele terapeutice naturale, dintre care locul de frunte trebuie sã-l ocupe o vietuire sãnãtoasã. Uneori (rareori) medicamentele chimice sunt necesare. Deci, folosirea lor nu este pãcat atunci când limitele mijloacele terapeutice naturale, care sunt la îndemâna noastrã, sau atunci când limitele cunostintelor noastre ne obligã la folosirea medicamentelor. Voi sustine aceastã idee cu un paragraf din 2 SM.281-281:

„Odatã, când eram în Australia, un frate care era misionar în insule a povestit mamei mele despre îmbolnãvirea si moartea primului lui fiu. El s-a îmbolnãvit grav de malarie si tatãl sãu a fost sfãtuit sã-i dea chininã, dar având în vedere sfatul din mãrturii pentru a evita folosirea chininei, el a refuzat sã-i administreze acest medicament si fiul lui a murit. Când a întâlnit-o pe sora White el i-a pus aceastã întrebare: „As fi pãcãtuit dacã as fi dat bãiatului chininã, dacã eu nu cunosteam un alt mod de a trata malaria si când perspectiva viitoare era cã bãiatul va murit fãrã acest medicament?" Ca rãspuns ea a spus: „Nu, noi trebuie sã facem ceea ce putem mai bine." (W.C.White, Letter, 10 sept.1935).

Un lucru trebuie înteles în toate aceste tratamente: Vindecarea nu provine de la puterea medicamentului, fie el natural sau chimic, ci din puterea lui Dumnezeu, la fel cum si viata de zi cu zi ne este sustinutã de aceeasi putere. „În El avem viata, miscarea si fiinta" (Fapte 17:28). „Puterea vindecãtoare a lui Dumnezeu se întâlneste în întreaga naturã. Dacã un pom este tãiat, dacã un om este rãnit sau se rupe vreun os, atunci natura începe îndatã sã repare rãul. Dar chiar mai înainte de a exista o necesitate, puterile vindecãtoare sunt pregãtite si îndatã ce o parte este rãnitã, toate puterile vindecãtoare se consacrã lucrãrii de îndreptare." (Educatia 93).

„Aceeasi putere c are mentine natura lucreazã si în oameni, aceeasi lege sublimã care conduce atât stelele, cât si atomii, cârmuieste si viata omeneascã. Legile care cârmuiesc puterile inimii si regleazã circulatia fluviului vietii prin corp sunt legile acelei Fiinte puternice care are domnia asupra sufletului. De la El pleacã orice viatã..." (Educatia 81).

Ceea ce putem face noi este de a ne armoniza într-o mãsurã cât mai deplinã cu aceste legi pe care El le-a pus fiintei noastre. Adevãratele mijloace de vindecare urmãr3esc deci si conformarea cu aceste legi care trebuie cunoscute si respectate la fel ca si legea moralã sau legile civile.

În privinta homeopatiei, Spiritul Profetic ne spune: „Dr.A... a administrat doze mici homeopatice pentru aproape fiecare suferintã. Aceasta era împotriva luminii pe care a dat-o Dumnezeu" (2 SM.282).

Cât priveste hipnotismul, vrãjitoria si alte metode de medicinã traditionalã" trebuie sã retinem urmãtorul sfat din Spiritul Profetic: „Îndepãrtati de la voi orice lucru care seamãnã a hipnotism, stiinta prin care lucreazã agentii satanici." (2 SM.350)

În afarã de aceste mijloace de vindecare pe care le-am prezentat deja, mai existã vindecãri miraculoase care sunt efectul unor puteri supranaturale - care în general nu se folosesc de unul din mijloacele de vindecare prezentate. Este vorba despre vindecãrile efectuate de Domnul Hristos, de apostoli prin puterea Duhului Sfânt (chiar învieri din morti), sau de unii oameni credinciosi din vechime (prooroci ca Ilie, Elisei...); aceastã putere vindecãtoare va fi datã si poporului credincios al lui Dumnezeu la vremea sfârsitului prin puterea Duhului Sfânt la revãrsarea ploii târzii. Pentru acest tip de vindecãri nu sunt necesare cunostinte medicale deosebite, la fel cum nu a fost necesar un efort deosebit din partea apostolilor atunci când în ziua de Rusalii, dupã înãltarea Domnului, au vorbit în diferite limbi oamenilor de diferite nationalitãti care veniserã la Ierusalim.

În replicã la aceste vindecãri miraculoase, în vremea sfârsitului, Satana însusi va lucra prin agentii lui care vor sãvârsi si ei minuni: „Sãvârsea semne mari pânp acolo cã fãcea chiar sã se coboare foc din cer în fata oamenilor si amãgea pe locuitorii pãmântului" (Apoc.13:13-14 p.p.), dar un lucru foarte clar este cã el (Satana) nu va putea da viatã mortilor. Sub influenta hipnozei si a spiritismului vor fi însã persoane care vor vedea pe unii morti, asa cum Saul a vãzut pe Samuel la vrãjitoarea din Endor. Diferentierea dintre cele douã categorii de vindecãri si de vindecãtori se va putea face doar prin faptul cã unii vor îndemna la respectarea legilor pe care Dumnezeu le-a pus fiintei omenesti (atât legile fizice, cât si Legea moralã), iar ceilalti dimpotrivã.

În legãturã cu mijloacele de vindecare nu putem trece mai departe fãrã a discuta cât de putin despre rugãciunea pentru bolnavi. În Sfânta Scripturã stã scris: „Rugãciunea fãcutã cu credintã va mântui pe cel bolnav si Domnul îl va însãnãtosi; si dacã a fãcut pãcate îi vor fi iertate (Iacob 5:15), iar pe de altã parte „dacã veti cere ceva în Numele Meu voi face" (Ioan 14:14). Desi în majoritatea cazurilor boala este urmarea cãlcãrii legilor sãnãtãtii, uneori ea are si altã motivatie, uneori necunoscutã omului. De exemplu Pavel, care vindecase atâtia bolnavi, avea o suferintã pe care a purtat-o pânã la sfârsitul vietii (2 Cor.12:7-9); neprihãnitul Iov a avut parte de una dintre cele mai grele suferinte omenesti; proorocul Elisei s-a îmbolnãvit de o boalã si a murit (2 Regi 12:14). Totusi, asa cum s-a amintit deja, boala este în majoritatea cazurilor urmarea cãlcãrii legilor sãnãtãtii. De aceea „celor care doresc sã se facã rugãciuni pentru însãnãtosirea lor trebuie sã li se dea lãmuriri cã atât cãlcarea legilor naturale, cât si a legilor spirituale ale lui Dumnezeu, constituie un pãcat si cã ei, pentru a putea primi ajutor de la Dumnezeu, trebuie sã-si mãrturiseascã pãcatele si sã le pãrãseascã.

Cânt ne rugãm pentru bolnavi trebuie sã ne aducem aminte de faptul cã stã scris: „nu stim cum trebuie sã ne rugãm" (Rom.8:26). Noi nu stim dacã binecuvântarea pe care o dorim va fi spre bine sau nu. De aceea rugãciunile noastre sã cuprindã si ideea: „Domnul Isus Mijlocitorul lor si-a dat viata pentru ei. Iubirea Sa pentru ei este mult mai mare decât a noastrã. Deci, dacã este spre mãrirea ta si spre binele celor în suferintã, cerem în numele Domnului Isus ca ei sã fie însãnãtositi. Dacã însã nu este voia Ta ca ei sã fie vindecati, atunci lasã Tu harul Tãu sã-i mângâie si prezenta Ta sã-i întãreascã si sã-i sustinã în suferinta lor." (D.V.163-164).

În contextul celor afirmate mai sus se pune întrebarea: Mai avem nevoie de medici? Iatã cum rãspunde Spiritul Profetic:

„Nici unul sã nu asculte la sugestia cã noi am putea exercita credintã si vom putea îndepãrta toate defectele noastre si cã din aceastã pricinã n-ar fi nevoie de institutii pentru restatornicirea sãnãtãtii. Credinta si faptele nu sunt despãrtite." (6 T.407).

„Marele medic, Hristos, stã alãturi de fiecare medic temãtor de Dumnezeu care lucreazã la alinarea suferintelor omenesti." (D.V.75).

„Medicul care doreste sã fie un bun conlucrãtor cu Hristos se va sili sã cunoascã bine toate amãnuntele lucrãrii sale. El va face studii serioase ca sã fie bine calificat pentru rãspunderile profesiunii sale si va tinde spre tinte tot mai înalte, dobândind cunostinte mai multe, iscusintã mai mare si mai adâncã pricepere. Fiecare medic ar trebui sã-si dea seama cã cel care face lucrul de cârpaci nu numai cã primejduieste viata bolnavilor, dar face un mare rãu si colegilor sãi medici. Medicul care se multumeste cu o slabã destoinicie si numai cu putine cunostinte nu numai cã înjoseste profesiunea de medic, dar dezonoreazã pe Hristos, Medicul Sef." (D.V.78).

Deci profesiunea de medic nu numai cã nu este prohibitã (interzisã), ci chiar încurajatã de Spiritul Profetic.

Concluzii:

este cu mult mai usor si mai bine sã prevenim bolile decât sã le tratãm;

prioritate în tratamentele noastre trebuie sã aibã conformarea cu legile naturii si mijloacele de vindecare naturale, în rare cazuri fiind necesare tratamente cu medicamente chimice (care nu trebuie combãtute fãrã discernãmânt) sau tratamente chirurgicale;

dacã avem între noi medici temãtori de Dumnezeu, sã ne sfãtuim cu ei în privinta tratãrilor suferintelor noastre si sã ne strãduim a le urma sfatul;

sã încurajãm formarea de personal medical calificat;

în cazuri de urgentã putem consulta medici laici, dar niciodatã medici spiritisti, sau medici care folosesc mijloace de vindecare care seamãnã cu spiritismul.

Descarcã acest studiu în format PowerPoint aici!  (5,30MB)